Genova nu ma iubeste (am patit pana acum o multime de tampenii), dar eu ma incapatanez sa o iubesc, pentru ca are munte, mare si 1000 de palate protejate de Unesco. Numai pe oameni nu ii protejeaza nimeni aici. Asa ca se protejeaza singuri, cum pot.
Am ajuns in Genova duminica spre seara. Ne-am cazat la b&b care din fericire era pe langa gara si inarmate cu o harta am plecat sa vanam restaurantul perfect. Visam o terasa intr-o piata bine luminata. Daca se putea sa aiba asa: biserica gotica in stanga, palat renascentist in fata, marea pe dreapta si in fata ei o esplanada pe care sa se plimbe cucoane tocmai bune sa fie analizate.
Cum probabil va este usor sa credeti nu am gasit acest loc, desi inca mai sper ca el exista. Am gasit insa un oras vechi, cam de pe la 1200, asa, intunecat si pustiu. Wanda nu se lasa – ca trebuie sa fie marea undeva la stanga, ca oamenii astia trebuie sa iasa undeva, ca ce daca este intuneric si pustiu, sa mergem mai departe. Pana la urma, furate de peisaj am ajuns pe via Garibaldi care are vreo 14 palate. Nu trebuie sa le ratati. Mai ales noaptea. Numai sa mergeti in gasca.
Si sa nu o luati pe via Madalena si nici pe via di Pre pentru ca acolo se intampla lucruri dubioase. Era doar vreo 8 seara cand am trecut noi pe via Madalena. In jur erau numai grupuri de negri, barbati, care sprijineau zidurile. Dupa primii 2-3 am zis ca e ok desi nu mai era nimeni in jur si stradutele erau atat de stramte incat cu greu puteau trece 2 pers una pe langa alta. Cand insa am vazut in fata vreo 20 de din astia va spun sincer ca deja imi faceam testamentul. Daca o luam inapoi parea ca ne-am speriat, inainte era jale… asa ca am luat-o la stanga, de acolo parea sa se auda ceva zgomot.
Da, era o cafenea. Ne uitam pe ziduri, ne uitam pe harta. Eram chiar in mijlocul orasului medieval si nu parea nici o strada potrivita sa ajungem intregi la civilizatie. Un grup de persoane care stateau si fumau in fata barului ne explica ca nu e bine sa umblam noaptea pe acolo. No shit, ne-ar fi venit sa le spunem. Pana la urma unul dintre ei ne-a insotit pana la San Lorenzo, una dintre putinele unde mai erau ceva oameni normali.
Asa ca am incheiat prima seara mancand pe o terasa cam amarata o pizza cu foarte mult sos (si voi ati observat ca pizza din Italia e mult mai rea decat cea din Bucuresti?), discutand cam cum se simte un strain care nimereste seara in zona Lipscani si analizand daca situatia de acum era mai periculoasa decat cea cand ne-am ratacit noaptea in Granada si am ajuns in cartierul de junkie.
Prima intalnire cu Genova nu a fost tocmai fericita, iar in zilele urmatoare tot felul de mici nimicuri aveau sa imi adevereasca ca acest oras nu e tocmai potrivit pentru mine. Mai ales ca am racit si pastilele primite de la farmacie m-au facut zombie cu totul. Am mers lovindu-ma de ziduri stramte, de negri dubiosi, de prostituate asezate pe scaune sa nu oboseasca, m-am trezit cam de vreo 2 ori incuiata in baie, am tras din greseala un semnal de alarma… in rest sunt intreaga si bine, mercie de intrebare 
