m-am gandit sa scriu o poveste diferita despre philadelphia, eventual ceva atat de flagrant si suprarealist incat sa-mi zdruncin definitiv credibilitatea in blogosfera. Care imi aduce mii de euro cu care ma plimb prin lume. De credibilitate zic.

Lumina suprarealista se datoreaza probabil si faptului ca am ajuns in oras cu trenul si cu 4 beri la bord. Dupa care m-am intalnit cu un prieten si am mai servit o cantitate similara. Acum nu zic ca berea lor ar produce distorsiuni halucinogene, doar ca dupa atata bere te duci si te culci, nu vezi nimic, si cand vine vorba de scris pe blog tre’ sa inventezi ceva – ca deh.

Vestea buna e ca a doua zi, fiind zi fara sot, am dedicat-o integral vizitarii orasului, a monumentelor, universitatilor, muzeelor, parcurilor si a pub-urilor irlandeze. Nu o sa incarc acest post cu nenumaratele amanunte legate de istoria orasului – nu pentru ca le-am uitat complet si imediat, ci pentru ca urmaresc sa surprind esentialul. Asadar – orasul a fost infiintat pe la 1600 si ceva de un stimabil William Penn ca o colonie de oameni liberi, cu orientari religioase diverse si toleranta absoluta. Chestie noua pe vremea respectiva, o idee buna chiar si acum. Chestie care i-a facut sa se si inteleaga foarte bine cu indienii nativi, pe care ulterior i-au ucis, desigur.

Ce voiam sa spun de fapt este ca spre deosebire de majoritatea oraselor din america, Philadelphia are o istorie veritabila in spate – care istorie se reflecta foarte bine in peisaj -  arhitectura, cultura, oameni si in general in mici povestioare asociate fiecarui colt de strada. In afara de asta, orasul  se mandreste cu 392 de crime comise anual, plasandu-se astfel pe un binemeritat loc 1 in topul celor mai periculoase locuri din US. Prietenul meu localnic m-a asigurat ca toate astea se petrec la periferie si ca de fapt se omoara intre ei, n-au nimic cu turistii. Phew!

Alte chestii remarcabile in philly includ: restaurante si baruri foarte misto, excesiv si ostentativ de multe muzee si galerii de arta si o varietate mare de cladiri vechi la care poti casca gura. Last but not least (ce cliseu simpatic) – the love sculpture – despre care am inteles ca este chiar originalul – inainte sa fie reprodus in fiecare oras american pentru un plus de armonie.

Sunt convins ca am facut mai mult de cele 12 poze de aici – pana dau de restul, enjoy! (decat nimic…)

am promis doua propozitii coerente despre Washington, lucru destul de dificil pentru ca ma voi lega cel mai probabil de lucrurile pe care le stiti deja. Ma incurajeaza un pic faptul ca am mai fost acum vreo 6 ani aici – deci ar trebui sa stiu ce scriu, si voi sa ma credeti. washington-ul propriu-zis e un orasel destul de mic plin de cladiri guvernamentale – destul de neinspirate ca aspect – pe genul ministerelor din bucuresti insa mult mai lustruite.

Chiar daca esti ingrozitor de plictisit si ignorant, n-ai cum sa ratezi the Capitol building, supreme court,the mint, washington monument, licoln memorial si daca nu esti genul care faci miscari bruste – the white house. Ar mai fi vreo 2km de muzee, expozitii and such – holocaust museum (no thanks), the Smithsonians (daca nu aveti copii de mana puteti sari usor peste natural history, etc), Corcoran gallery of art (nice) + alte cateva zeci despre care ma straduiesc sa cred ca nu exista

Viata de noapte am inteles, din 3 surse, ca nu exista – am ajuns totusi in Georgetown – o zona cu mii de baruri simpatice, restaurante si oameni beti. Deci se poate, deci ne-am conformat.

Tot din 3 surse am aflat ca washington-ul nu prea are locuitori (ceva de genul city of london) – practic toti cei ce lucreaza in oras locuiesc in arlington, alexandria, pentagon city – adica in Virginia. La categoria don’t miss ar mai fi Old Town Alexandria – la 10 minute de DC, un orasel mic si foarte simpatic unde am inteles ca s-au pus la cale destinele natiunii acu nush cate sute de ani (un bar unde se punea Lincoln in cap pe vremea lui este acum, ati ghicit, starbucks)

Mmmma mai gandesc daca am ratat cumva ceva si incerc sa inventez o poveste gangsta’ din philadelphia next…

second time in DC – genul de oras care te face sa zici ca NY kinda sucks actually. Doua poze mai jos din downtown & old town Alexandria (my favourite)

inainte sa scriu ceva ma gandesc ca de fapt excursia din care tocmai m-am intors nu prea intra la categoria travel slesh leisure ci mai mult la categoria adventure slesh retardness. Destul de retard e ce-i drept si stimabilul cu care m-am hotarat sa iau biletele de Dublin cu 8 ore inainte de zbor.  Acum daca stau sa ma gandesc si povestile cu america de sud de acum 2 saptamani au fost cam aberante. Dar voi nu stiti asta asa ca hai sa o lasam asa…

Deci vineri pe la orele 14 am ajuns in Dublin cu escale in alte 2 orase pe care le-am uitat deja. Vigilent din fire am remarcat de indata doua aspecte.  Si anume ca moneda locala este euro (pariasem pe lire) si ca este foarte frig,  pe genul octombrie. Ulterior am mai realizat faptul ca hotelurile sunt niste bude indiferent de cota  si ca U2 sunt mult prea jmecheri in Dublin – orasul lor natal. Adica ii iubeste foarte tare lumea, mai ales cand au concert la orele 18 pe crock park, un fel de lia manoliu varianta ‘Jetsons’.  Ce vroiam sa spun de fapt este ca am pus poze noi pe flickr, cu ocazia acestei manifestatii.

Personal simpatizez cu ideea de U2 in destul de putine situatii – in general prilejuite de consumul de bauturi alcoolice. Alte diferite convingeri includ faptul ca cea mai mare realizare a trupei este faptul ca au cantat cu Greenday. Sau ca au un cumparat un hotel in centrul Dublinului….

Concluzia e ca de fapt ca n-am dreptate, m-am aberat, promit sa nu mai fac si chiar sa-mi cumpar Vertigo si with or without you de pe iTunes cum termin de scris.  Concertul de vineri a fost prea tare – atat de tare incat sambata seara m-am trezit cu alte doua bilete in mana in fata aceluiasi stadion (aici exista niste secvente blurry ce nu-mi permit o relatare precisa )

Revenind la oras, Dublin-ul este o rezervatie preistorica asflatata si populata de 1 milion de bautori de Guiness. Practic un SOHO urias – altceva n-am prea inteles si nici macar nu m-am straduit. Ieri am ajuns a doua oara in Londra – oras despre care promit sa scriu un review la varsta de 65 de ani din postura de filantrop plictisit.

Cam atat, poze avem aici.

So I’m back, the adventure is over, just so you know. Ar mai fi ceva de povestit despre ultimele 2 orase – si anume Bogota & Miami – insa experienta a fost atat de sumara incat sunt sigur ca va puteti usor lipsi.

Am facut totusi poze – nu foarte multe in bogota (mai ales ca am incercat new tricks cu camera si am compromis jumate…). Orasul e simpatic, plin de case vechi si colorate facute de spanioli acum vreo 200 de ani, insa destul de inghesuite de operele ultimilor 50- savarsite probabil de ingineri si dictatori la halul in care arata (un pic pe genul Pitesti, fara sa exageram totusi).

In Miami m-am dat cu un elicopter foarte simpatic (iar, din nou!) – a fost practic ‘the lazy tour’ – adica shortcut-ul pentru cetatenii care ar face mai degraba orice altceva decat insolatie. In principiu orasul e fix cum mi-am imaginat, si anume over-rated, ca sa nu zic lame. In afara de cateva atractii naturale, un skyline simpatic, apa revoltator de calda si un curs moca de limba spaniola… ummmm, personal n-am prea multe recomandari.

Ca sa concluzionez, sau dimpotriva, ma gandesc sa-mi diversific tematica blogului – preferabil cu subiecte de nisa, lejere, in ton cu titlul. Am deja draft-uri serioase pe business, cariera, cost accounting, tunning de dacii, macro economie si nelipsita  interdependenta a politicilor fiscale. Lucruri la care ma pricep foarte bine deci va rugam sa reveniti cu incredere.