Updates from ldana RSS
-
09:01:33 am on septembrie 5, 2008 |
Genova nu ma iubeste (am patit pana acum o multime de tampenii), dar eu ma incapatanez sa o iubesc, pentru ca are munte, mare si 1000 de palate protejate de Unesco. Numai pe oameni nu ii protejeaza nimeni aici. Asa ca se protejeaza singuri, cum pot.
Am ajuns in Genova duminica spre seara. Ne-am cazat la b&b care din fericire era pe langa gara si inarmate cu o harta am plecat sa vanam restaurantul perfect. Visam o terasa intr-o piata bine luminata. Daca se putea sa aiba asa: biserica gotica in stanga, palat renascentist in fata, marea pe dreapta si in fata ei o esplanada pe care sa se plimbe cucoane tocmai bune sa fie analizate.
Cum probabil va este usor sa credeti nu am gasit acest loc, desi inca mai sper ca el exista. Am gasit insa un oras vechi, cam de pe la 1200, asa, intunecat si pustiu. Wanda nu se lasa – ca trebuie sa fie marea undeva la stanga, ca oamenii astia trebuie sa iasa undeva, ca ce daca este intuneric si pustiu, sa mergem mai departe. Pana la urma, furate de peisaj am ajuns pe via Garibaldi care are vreo 14 palate. Nu trebuie sa le ratati. Mai ales noaptea. Numai sa mergeti in gasca.
Si sa nu o luati pe via Madalena si nici pe via di Pre pentru ca acolo se intampla lucruri dubioase. Era doar vreo 8 seara cand am trecut noi pe via Madalena. In jur erau numai grupuri de negri, barbati, care sprijineau zidurile. Dupa primii 2-3 am zis ca e ok desi nu mai era nimeni in jur si stradutele erau atat de stramte incat cu greu puteau trece 2 pers una pe langa alta. Cand insa am vazut in fata vreo 20 de din astia va spun sincer ca deja imi faceam testamentul. Daca o luam inapoi parea ca ne-am speriat, inainte era jale… asa ca am luat-o la stanga, de acolo parea sa se auda ceva zgomot.
Da, era o cafenea. Ne uitam pe ziduri, ne uitam pe harta. Eram chiar in mijlocul orasului medieval si nu parea nici o strada potrivita sa ajungem intregi la civilizatie. Un grup de persoane care stateau si fumau in fata barului ne explica ca nu e bine sa umblam noaptea pe acolo. No shit, ne-ar fi venit sa le spunem. Pana la urma unul dintre ei ne-a insotit pana la San Lorenzo, una dintre putinele unde mai erau ceva oameni normali.
Asa ca am incheiat prima seara mancand pe o terasa cam amarata o pizza cu foarte mult sos (si voi ati observat ca pizza din Italia e mult mai rea decat cea din Bucuresti?), discutand cam cum se simte un strain care nimereste seara in zona Lipscani si analizand daca situatia de acum era mai periculoasa decat cea cand ne-am ratacit noaptea in Granada si am ajuns in cartierul de junkie.
Prima intalnire cu Genova nu a fost tocmai fericita, iar in zilele urmatoare tot felul de mici nimicuri aveau sa imi adevereasca ca acest oras nu e tocmai potrivit pentru mine. Mai ales ca am racit si pastilele primite de la farmacie m-au facut zombie cu totul. Am mers lovindu-ma de ziduri stramte, de negri dubiosi, de prostituate asezate pe scaune sa nu oboseasca, m-am trezit cam de vreo 2 ori incuiata in baie, am tras din greseala un semnal de alarma… in rest sunt intreaga si bine, mercie de intrebare
-
09:01:06 am on septembrie 5, 2008 |
Ca sa vizitezi Genova fara sa iti para rau ca ai ratat lucruri importante iti trebuie cam doua zile.
Partea centrala este destul de comasata. Aici vei intalni biserici si palate din perioada medievala. Strazile sunt inguste, si te poti rataci destul de usor prin ele. Exista insa o carte care de numeste Genova medievala. Noi am luat-o de la o librarie. E bine sa o cumparati daca o gasiti fiindca va povesteste lucruri interesante despre ceea ce vedeti si va spune si pe ce strada sa mergeti. Ba va spune chiar si de la ce patiserie sa va luati produse traditionale.
Nu trebuie sa ratati doua strazi – via Garibaldi si via Balbi. Pe aceste doua strazi sunt palate care au apartinut familiilor nobile ale orasului. Acum ele sunt fie universitati, fie banci. Puteti intra in curtile interioare si sa va uitati peste niste dosare la peretii pictati. Acestea sunt insa cazuri fericite de cladiri vechi inca utilizate, pentru ca sunt si unele in care nimfele de pe pereti concureaza cu halcile de carne sau dulapurile cu pasta de dinti.
Cladirile nu sunt pictate numai in interior, ci si pe peretii exteriori, unde mai vezi false coloane sau sau cate o zeitate antica. La colturi mai apare din cand in cand un mic altar. Strazile sunt foarte stramte si piatetele mici. Din aceasta cauza e foarte greu sa vezi cladirile foarte bine. Din cand in cand mai gasesti si cate o terasa unde poti manca ceva in fuga. Orasul vechi are ceva apasator, murdar, mucegait si nu prea iti vine sa stai pe aici.
Dupa ce l-ai vazut pe acesta mai ramane portul antic care nu mai are nimic antic in el. Aici va puteti urca cu un fel de lift pana la 40 m inaltime, ceea ce e fun, desi mori de cald, puteti merge la acvariu (nu stiu cum e, ca nu m-a interesat) si va puteti holba la o corabie de pirati. Cam atat. Si pe aici terasele goale, nimeni nu incerca sa iti vanda suveniruri sau sa iti faca portrete oribile. In general in acest oras ai impresia ca el a fost conceput pentru mai multi oameni decat il locuiesc in prezent. Deci ceva rau s-a intamplat si au fugit lasand palatele sa intre in decrepitudine si sa fie folosite ca alimentare.
O zona rezidentiala ceva mai curata gasiti daca luati un ascensor catre dealuri. Aici casele au gradini mari si ingrijite in fata, marea se vede in departare, jos, in spate este muntele. Oamenii se cunosc intre ei si se complineteaza incontinuu. Cateva terenuri de tenis si parcuri tematice intregesc peisajul.
In ce priveste mancarea nu am ce sa recomand. Eu inca nu am descoperit inca nimic care sa imi placa in afara de salatele de fructe cu iaurt. Asa ca nu mancati nimic, dar nu ratati sa vizitati orasul pentru ca este interesant ca si combinatie de nou cu vechi. Daca nu ar fi populat probabil ca ar fi si mai bine.
-
12:11:11 pm on septembrie 3, 2008 |
Ce vreau sa va povestesc acum este o epifanie privind relatiile, astfel incat acest blog sa isi merite denumirea.
In primul rand am sa va spun ca inventia nu este proprie, ba noi am fost mai degraba niste imitatoare ceva mai caraghioase. Se pare ca descoperirea este a unor englezoaice care au fost surprinse stand pe un dig in fata portului, band vin si facandu-si poza una alteia in decolteu. Nu pot baga mana in foc ca o asemenea fapta s-ar fi petrecut cu adevarat, dar umbla vorba ca asa ar fi fost.
Ca in cazul tuturor marilor revelatii au fost cateva semne prevestitoare. In primul rand eram doua si aveam un aparat digital utilizat uneori in moduri necuvenite, dar nu voi intra in detalii. Pentru ca nu despre asta este vorba, ci despre un dop, din acela cu care inchizi sticlele de vin. Care avea insa un mot in frunte si se vroia a fi un suvenir.
Si eu, si Wanda, cand e sa vedem suveniruri ne ia asa un pic cu lesin si luam ca sa fie. Asa ca m-am trezit in geanta de plaja cu 3 astfel de dopuri. Sticlele mele desfacute si nebaute de acasa vor fi tratate de acum inainte mult mai bine. Dupa care, pentru ca tot eram la cadouri am intrat si intr-un magazin de produse traditionale ca sa ii iau lui Mihai sticla de bautura pe care i-o dau de fiecare data, ca o dovada evidenta ca sunt plina de imaginatie. De data asta a fost vorba despre struguri crescuti chiar pe dealurile din fata vilei noastre. Vinul se numeste Sciacchetra si este aramiu, vascos si dulce. Aduce un pic spre coniac.
Deci aveam asa – vinul, dopul, de aici pana la tirbuson mai este doar un pas. Gandul ucigas ne-a ocolit vreo jumatate de ora, dar pana la urma nu am rezistat tentatiei si ne-am dus sa cumparam instrumentul.
Decorul – o banca sub niste copaci in floare care se sprijineau pe strada centrala – era cat mai potrivit pentru o experienta iluminatoare. Numai ca a naibii sticla nu vroia nicicum sa se deschida! Pune Wanda sticla in pamant si trage de tirbuson mai sa i se rupa mana. Repet si eu la fel de inteligent operatiunea. Deci sticla ne facuse!
In imposibilitatea de a ne descurca singure nu ne mai ramanea decat sa apelam la un barbat. Wanda, jenata ca ea arata prea bine si nu poate opri pe nimeni pe strada sa desfaca sticla, a spus sa ma duc eu. Si ea ma filmeaza. Imi calculez cu atentie challange-ul. Vad cativa baieti draguti care pareau asa, capabili, dar sunt indecisa. Si pana sa ma hotarasc, trec, fuck…. Ma rog, dupa cateva faze din astea imi dau seama ca nu am tupeu, si eu arat prea bine pentru asa ceva
Pana la urma m-am dus la un chelner la o terasa de langa. Acesta radea la mine cu toti dintii. Initial nu am priceput de ce, dar apoi a fost totul clar. Deci a luat sticla, a dat in jos capatul de metal al tirbusonului, iar celalalt din plastic a fost folosit ca un fel de levier. Si sa fi vazut cu cata usurinta a sarit dopul ala! Fara indoiala, barbatii sunt niste magicieni.
Si razi si bea vin din sticla… si fumeaza… si iar bea vin… Daca ma intrebati pe mine eu nu ma omor dupa el fiindca este prea dulceag. Dar wanda radea la el cu gura pana la urechi si parea cumva cam disponibila, drept pentru care doi macaronari se posteaza in fata noastra. Cum ca ar vrea si ei sa rada cu noi.
Numai ca, ha!, daca nu au fost cu noi de cand era mai greu, de la scoaterea dopului, nici ca ne mai interesau. Si in plus, avea pantaloni din aceia pana in talie si erau frezati stil San Remo. “Si vreti?”, “Nu vrem”, “Pai de ce nu vreti?”, “Pai sa vedeti…”, “Sunteti din acelea?”, “Doamne fereste”, “Pai si atunci?”…
Oh la dracu, a trebuit sa ne ridicam si sa plecam . Concluziile vi le las voua.
-
05:35:20 pm on august 30, 2008 |
Gata, acum dupa ce am strat trei zile in cele cinci satuce de pe coasta ligurica denumite Cinque Terre va pot spune ce se intampla pe aici – pesti, fructe de mare, plaja, rufe de pescari atarnate de franghii, miros de peste peste tot, turisti cu copii sau pe cale sa ii produca fiindca au baut prea mult vin. Cateva asiatice care par foarte dornice
In primele doua zile, fiindca am stat in cele 3 mai mici – Corniglia, Manarola si Riomaggiore -, nu am vazut nici macar o alimentara. Fiecare sat poate fi strabatut cam in 10 minute, are in jur de 3 restaurante (si nu conteaza asa mult ce alegi fiindca fiecare serveste acelasi lucru) si o strada principala. Iti poti cumpara inghetata, iaurt in care au fost stropsite fructe si magneti urati.
Dupa 20 de poze care arata fantastic pentru ca marea este albastra, casele sunt colorate si underware-ul de lup de mare are un farmec aparte iti dai seama ca nu prea ai ce face. Te poti duce pe dealuri care nu au pic de umbra, numai un pamant nisipos terasat – noi am dat pas. Te poti plimba intre orase pe un drum taiat in stanca chiar langa mare, dar si de asta ti se cam ia.
Asa ca iti ramane sa te duci la Monterosso al Mare unde ai plaja cu nisip si umbrelute ca la Mamaia, dar fara fitele de acolo. Dai 10 eur pe seslong dupa care te intrebi ce urmeaza. Mai vine cate un ofiter de marina la tine si iti vorbeste intr-o engleza execrabila si e atat de timid incat te intrebi ce ii invata pe astia in armata. Mai iei o foccaccia, care nu te va dezamagi niciodata, e pufoasa si crocanta si branza de pe ea este inrosita de buna ce este.
Hm… adica in general nu prea ai de unde sa alegi in privinta distractiilor. Numeri cate minute mai ai pana cand ai voie la urmatoarea inghetata. Te gandesti la care restaurant sa mai stai, fiindca baruri nu exista. Spre seara cu mare greutate iti porti cu tine burta plina si te rogi sa nu auzi clopotul care chiama pescarii la munca incepand de la 6 dimineata. Si continua din ora in ora pana la 9.
Sfaturi daca ajungi in zona: doua zile sunt suficiente ca sa vezi cam tot ce merita. Daca vrei plaja mai bine stai la Monterosso, chit ca e cel mai banal dintre toate. Daca nu te deranjeaza atat de tare sa intri in apa de pe stanci atunci recomand Vernazza fiindca e mai animat, colorat. Eu mai stau un pic si apoi ma duc la un concert care se tine pe malul marii, aici, in Vernazza.
Desi veti vedea ca dealurile sunt pline de terase pe care se cresc struguri si rosii veti avea surpriza neplacuta de a avea parte numai de legume si fructe cu gust de alimentara. Eu cred ca localnicii le cresc numai ca sa ne faca in ciuda si le mananca numai ei, pentru noi aprovizionandu-se din acelasi loc de unde le ia si Cora Militari.
Ce ai putea incerca pe aici si eu nu am facut-o: caiac, diving, biking, calarie, aruncat de pe stanci in cap, baut vin intr-o grota.
Nu e chiar deosebit de bine, dar cred ca ma pot obisnui sa stau asa, intr-un decor perfect si sa nu fac nimic
-
03:36:00 pm on august 29, 2008 |
La invitatia lui Mihai, sunt urmatoarea care povesteste despre destinatiile exotice prin care isi poarta pc-ul
Doar ca eu nu am pc la mine, iar destinatia nu e chiar exotica, ci mai degraba naturala, din aceea care iti da senzatii tari.Mai exact sunt la un icafe in Riomaggiore, cel mai sudic sat din cele cinci care formeaza Cinque Terre. Icafe-ul e dubios, pc-ul e atat de vechi incat e un challange sa il folosesti, barcile sunt tinute seara pe sosea, plaja este o stanca si exista numai doua feluri de mancare – vita si fructe de mare. Salata e trecuta la fructe de mare fiindca miroase exact ca acestea (banuiesc ca este o treaba incurcata la spalat cutitele).
Satele sunt micute, au cateva sute de locuitori stransi in niste casute terasate ce par de jucarie. Fiecare incearca sa fie cat mai sus ca sa vada marea si dealurile acoperite de struguri cred. Noi avem un mic balconas din care se vede toata Manarola, daca ma descurc cu pc-ul pun si poze ca sa va faceti o idee.
Pe scurt, fiindca mai am si eu treaba, cum ar fi sa beau o bere
,puncte pozitive:
- peisajele, desi dupa o vreme incepi sa te plictisesti sa traiesti intr-un fel de postcard
- camera foarte curata si micul dejun ok si cu un balcon cu fier forjat si super view (daca va intereseaza adresa revin cu un link)
- apa perfecta, buna daca te pasioneaza sa vezi pestii care inoata pe sub tine,
- exista un drum al indragostitilor care trece exact pe malul marii intre aceste localitati. Se spune ca acolo te duci daca vrei sa faci sex, dar pare cam incomod si trec in permanenta familii cu copii, deci e numai o abureala sa iti ia bani
- este pasnic, multa liniste, am vazut o negresa frumoasa, lamaile din copaci sunt mai apetisante decat cele din farfurie, nu ai internet decat la o distanta de 1 ora….
puncte negative:
- din motive pe care inca incerc sa mi le explic si mie am ajuns cu Alitalia pana la Milano, de unde o ora cu un autobuz pana la gara centrala, de unde cu un tren pana la Monterosso (3 ore), de unde cu alt tren pana la Manarola (15 min), de unde am urcat 1000 de trepte (si numai Wanda a gasit localnici doritori sa ii care imensitatea de valiza, wtf!). Yep, distractia asta a durat o zi.
Probabil se poate si altfel, cum ar fi sa inchiriezi o masina de la Milano. Numai ca nu poti intra cu ea in nici una din aceste localitati, asa ca de cele 1000 de trepte oricum nu scapi. Dupa cate mi-am dat seama cel mai bun mod de a le vedea este cu o barca, desi nu am vazut nici un catamaran pe aici, numai barci pescaresti micute.
- daca nu stii sa inoti e cam naspa de tine. Adica ma rog, te poti bucura de faptul ca iti poti capata cateva vanatai zdravene prin pietre si cam atat.
- inca nu am inteles foarte clar ce poti face aici. Si nici daca ma uit la oameni nu prea pricep. Sunt un fel de amestec, cam cum vezi la manastirile din Moldova – familii, tineri veniti cu bicicleta, asiatici cu aparate foto si noi
Un sfat final: nu folositi crema de plaja gerovital, chiar daca morcovii din care e facuta va suna apetisant si mai aveti si tendinte eco de care va jenati – are tendinta de a se aduna pe piele in mici granule ca si cum ati fi facut matreata pe tot corpul, pielea incepe sa va usture si marea capata un gust usor ranced cand intrati in apa (partea asta e pt mihai care m-a rugat sa nu ii stric situl cu prostii emo
).PS – din pacate oamenii astia rai de la icafe nu ma lasa sa pun poze, asa ca voi reveni
. Pana atunci va puteti inchipui cele mai siropoase locuri posibile, genul luna de miere. -
